Donatii salariale

Donatiile salariale reprezinta un mecanism extrem de des intalnit in tarile occidentale prin care orice angajat poate sprijini in mod constant o organizatie non profit, prin donarea lunara a unei mici sume din salariul sau net.  Printr-un formular simplu, angajatii isi exprima dorinta de a ajuta Fundatia , iar formularul este trimis la departamentul contabil pentru a retine in fiecare luna suma donata. De cele mai multe ori, companiile ale caror angajati realizeaza acest gest umanitar dintr-un spirit de solidaritate dubleaza suma stransa lunar de angajati, suma totala fiind directionata organizatiei fie lunar fie de 2, 3 ori pe an.

De ce este aceasta metoda utilizata?

  • Pentru donator efortul este minim si distribuit uniform pe durata intregului an.
  • Ofera in acelasi timp un sentiment de solidaritate si continuitate cu beneficiarul ajutorului financiar, in cazul nostru cu micutii cu dizabilitati care in felul acesta simt o sustinere continua.
  • Creste sentimentul de mandrie si satisfactie in randul angajatilor care participa la donatiile salariale si deasemenea intareste sentimentul de apartenenta la comunitate.
  • Compania isi poate manifesta atentia fata de nevoi sau probleme importante pentru angajatii sai, prin dublarea sumei stranse de angajati
  • Desi efortul financiar este foarte mic beneficiile pe care acest tip de implicare le poate aduce  sunt foarte mari datorita puterii exemplului care se raspnadeste printe colegii de munca din aceeasi companie
  • Suma care este depusa de companie din solidaritate poate fi dedusa  integral sau partial din impozitul pe profit (0.3% din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit) sub forma de sponsorizare sau donatie.
  • Efortul administrativ al fundatiei noastre pentru colectarea sumelor necesare este redus la minim in timp ce sustinerea dvs devine constant astfel ca voluntarii fundatiei se pot dedica mai mult timp pentru alte activitati menite sa creasca eficienta fundatiei.

Daca sunteti interesati sa ne sprijiniti in aceasta forma de sustinere financiara va propunem  organizarea unui program de donatii salariale in compania dumneavoastra in urmatoarele etape:

1.    Familiarizarea dumneavoastra cu obiectivele fundatiei noastre.
2.    Organizarea unei intalniri a unui reprezentant al fundatiei noastre cu echipa manageriala pentru crearea programului de donatii salariale.
3.    Prezentarea programului departamentului resurse umane -salarizare din compania dumneavoastra.
4.    Prezentarea mecanismului donatiilor salariale angajatilor, de catre un voluntar din organizatia noastra.
5.    Completarea formularelor de donatie.
6.    Inregistrarea formularelor si introducerea lor in sistemul de salarizare al companiei
7.    Organizarea de intalniri periodice cu reprezentantii nostrii si cu “micii beneficiari”pentru a va informa asupra modului in care sunt utilizati banii dumneavoastra.

Aceste angajamente de donatii salariale raman pe toata durata lor, benevole si optionale iar participantii se pot retrage in orice moment, pot modifica suma sau pot relua programul de donatii la vointa.
Exemplu

Daca in cadrul unei companii cu 80 angajati, 30 persoane decid sa foloseasca metoda donatiilor salariale si fiecare dintre acestia doreste sa doneze cate 20 lei lunar atunci in fiecare luna fundatia va beneficia de un ajutor de 600 de lei.

Daca managementul doreste sa participe cu o suma egala prin sponsorizare sau redirectionarea impozitului pe profit atunci fundatia ar beneficia de un venit constant de 1200 lei pe luna ceea ce ar prelua o insemnata parte din cheltuielile administrative de derulare a programului fundatiei.

Cu aceasta suma, ar putea fi acoperite costuri precum:

  • Acoperirea  salarului pentru un psiholog, asistent social sau coordonator de program
  • Achizitionarea unui calculator pentru activitatea administrativa a organizatiei sau un centru de copii.
  • Costurile pentru utilitati ale unui centru de zi  – energia electrica, apa curenta,, telefon fix, etc.

Alte costuri ale companiei pot consta in implicarea unei persoane din departamentul de marketing in a obtine rezultatele proiectului sustinut si diseminarea lor in interiorul companiei sau prin raportul de activitate, pagina web, pentru publicul larg.

In acest fel contributia dumneavoastra ne-ar putea apropia mai rapid de atingerea obiectivului fundamental al fundatiei noastre.