In asteptarea unei minuni: Copii in zodia intunericului

O fundație care îndrumă zeci de copii pe drumul dificil prin întunericul bolilor de care suferă trage să moară. România întreagă dovedește că nu-i pasă și dă semne că nu-i vrea pe acești copii.

Alexandru a pășit în Fundația Nane în urmă cu un an, pe când avea cinci anișori. Născut prematur, când mama se afla în luna a șasea de sarcină, băiatul s-a trezit singur pe lume. Mama a ajuns la scurt timp într-un sanatoriu, iar tatăl a ales să se dedice familiei sale, din care Alex nu făcea parte. Nu sunt multe de spus despre primii săi ani petrecuți acasă. Crescut de o bunică octogenară, Alex era înfășurat în cârpe din cap până-n picioare și ținut într-un pătuț metalic. În acest pătuț și-a petrecut marea parte a acestor cinci ani, zvârcolindu-se întruna, protejat doar de bizarul său costum de forță. 

Alex suferă de mai multe boli, aproape că nu știi cu care să începi: tetrapareză spastică, retard, crize epileptice, iar lista poate continua. Însă, în acest an petrecut la Fundația Nane, a învățat să facă primii pași singur și să găsească forme de comunicare cu personalul care încearcă să îl ajute. Chiar dacă poate părea ciudat, Alex este un caz fericit. Tatăl său susține financiar costul terapiilor. Pentru alți copii însă, cu boli la fel de severe, banii nu vin de nicăieri.

„Pentru ei, a trebuit să căutăm sponsori. La început, m-am gândit că nu o să ne fie prea greu să îi găsim. Dar este fantastic de greu. Unii îți spun pur și simplu: Dacă [părinții] l-au făcut cu handicap, să și-l crească”, explică Florica Cakmak, fondatoarea Nane. România sufletelor se activează doar de Crăciun și Paște, ne spune, atunci când fundațiile primesc zeci de kilograme de alimente pentru copii. „La aceste sărbători religioase, omul își aduce aminte de Dumnezeu și donează. Apoi, însă, parcă totul se șterge cu buretele, omul își vede de viață, nu-l mai interesează suferința altora”, spune una dintre doamnele care face voluntariat la Fundația Nane. 

Mâncarea și tot felul de alte bunuri sunt binevenite, însă supraviețuirea se plătește cu bani. Chirie, personal medical responsabil cu terapiile, transport etc. Miniclubul Nane este un loc de vis, atât pentru copilul cu handicap, cât și pentru părinții acestuia. Microbuzul vine dis-de-dimineață și preia copiii de acasă, urmează ore de terapii, joacă și mese regulate, apoi același microbuz îi duce acasă, seara. În acest fel, părinții își pot continua serviciul. Însă, în spatele acestui tratament special, de care aceste familii au nevoie, stau eforturi uriașe.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: vezi intreg articolul aici

 

Nu exista comentarii »

No comments yet.

Adaugati un comentariu