Povestea lui Oswald

Bună ziua,

Mă numesc Şerban Manuela, din Iaşi şi sunt mama băieţelului Duca Dimitrie Oswald. În primul rând aş vrea să vă mulţumesc că ne-aţi răspuns atât de repede şi că vreţi să ne ajutaţi. Când baieţelul meu avea 1,3 ani, a fost accidentat de un alt copil care mergea pe bicicletă. A făcut comoţie cerebrală şi imediat am fost internaţi la spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. De atunci au fost probleme psihomotorii şi era foarte violent cu el însuşi. Se oprea din criza de nervi doar atunci când vedea sânge.
La vârsta de 3 ani, după nenumărate investigaţii, a fost diagnosticat cu epilepsie. A început tratamentul cu Depakine. Neştiind ce drepturi avea copilul, abia după un an am reuşit să-i facem certificat de handicap. Anul acesta au fost depistate şi problemele cu inima, dar cu hemoragiile nazale (epistaxis) ne luptăm de mai bine de 1.6 ani. Nimeni nu ne spune de ce are aceste hemoragii cu toate că s-au făcut nenumarate investigaţii şi un R.M.N.

Sunt disperată că nu ştiu cum să mă mai descurc cu venitul de 300 lei/lună.
Nu avem casă, unde stăm acum a fost casa bunicilor, dar acum 6 ani am fost înşelată iar acum ne judecăm la tribunal. Nu ştiu dacă voi caştiga. Am rate la bănci de aproape 10.000 ron. Suntem într-o situaţie foarte încurcată şi de aceea am apelat la d-voastră. Orice fel de ajutor ( alimente, îmbrăcăminte, bani ) este binevenit pentru noi. Sunt zile când nici nu am ce să-i dau copilului să mănânce, iar de îmbrăcăminte nici nu poate fi vorba.

Oswald este foarte isteţ şi-i place foarte mult să meargă la gradiniţă, dar sunt luni în care nu-l pot duce din cauza banilor. Aş vrea să mă duc la muncă, să-i pot asigura tot ce are nevoie, dar nu-l pot lăsa singur în casă. Mă rog în fiecare seară la Dumnezeu să-mi dea putere să nu fac vreo prostie. Cu atâtea greutaţi, îmi trec fel de fel de gânduri prin cap.

Vă rugăm să ajutaţi acest copil să crească cât de cât sănătos. O relatare mai amănunţită găsiţi pe internet la emisiunea “Marile speranţe” din 25.01.2011.

Vă mulţumim şi în speranţa că vom găsi oameni cu inimi bune care să ne poată oferi un mic ajutor, vă dorim sănătate multă.

 

Nu exista comentarii »

No comments yet.

Adaugati un comentariu