Povestea lui Rares

Rares are 5 ani si jumatate. A venit pe lume la termen, prin cezariana, la maternitatea din Botosani, cu o greutate de 4,100 kg si cu un indice Apgar 8.  Totul a decurs normal pana la varsta de o luna cand a facut febra foarte mare si numeroase convulsii.

„Am mers cu el la spital si a fost diagnosticat cu bronhopneumonie. A urmat un tratament complex cu multe antibiotice. Ne-am asteptat,  ca la orice copil normal, sa inceapa sa faca primii pasi in pragul varstei de 9 luni, insa Rares abia  cu ajutorul exercitiilor de fizioterapie a mers la 1 an si 3 luni, cu foarte mare greutate.


Cateva luni mai tarziu am remarcat un comportament neobisnuit pe care il avea  in casa. De pilda, atunci cand ii ceream un lucru oarecare nu raspundea.
Am decis ca trebuie sa-l ducem la un control si astfel am ajuns cu el la Iasi la Spitalul Sfanta Maria.

A fost diagnosticat cu autism si obezitate de grad I.

L-am inscris la Centrul de zi „Sansa Mea” din Botosani unde a urmat cursurile de logopedie si kinetoterapie. Apoi l-am inscris la un centru de recuperare particular la care merge de 2 ori pe saptamana.

Pe parcursul celor 2 ani de cand urmeaza cursurile la acest centru, Rares a progresat foarte putin. Plange mai tot timpul, nu mananca singur, nu sta pe olita si cel mai important nu zice „mama” sau „tata”. Imi doresc din tot sufletul ca baiatul meu sa aiba comportamentul unui copil normal.”

In prezent Rares urmeaza un tratament constand in Encephabol si Rispolept si are nevoie de sprijinul dumneavoastra pentru a putea continua terapiile de recuperare.

 

Nu exista comentarii »

No comments yet.

Adaugati un comentariu