Sponsorizeaza un copil!

Am realizat, în urma impactului pe care publicarea Povestii lui Nane   l-a avut asupra cititorilor nostri, ca povestea fiecarui parinte si a fiecarui copil cu necesitati speciale este unica desi trezeste aceeasi emotie profunda în sufletul cititorului, determinându-l spontan, sa fie mai constient si poate mai recunoscator fata de darurile pe care propria viata i le face în fiecare zi. Am observat ca sub impulsul acestei bucurii Omul devine mai bun, mai tolerant, mai generos. Iar din aceasta bunatate se naste chemarea de a darui, de a alina durerea sau de a ajuta. Va multumim tuturor celor care ne-ati trimis încurajari, aprecieri, ati oferit ajutor sau exprimat încrederea si speranta ca vom reusi sa realizam acest proiect împreuna. Ne-am propus sa mergem un pas mai departe si sa va prezentam începând de astazi pe micutii beneficiari ai programelor noastre, pe cei care ne inspira si ne ajuta sa mergem mai departe chiar si atunci când lucrurile par imposibil de rezolvat. Avem convingerea ca oricât de dificil ar fi în acest moment, pentru fiecare copil exista o sansa care poate nu a ajuns înca la el. Aceasta sansa puteti fi dumneavoastra. Sponsorizati un copil! Când îl veti întâlni si va va privi în ochi, rasplata dumneavoastra va fi infinita.

Povestea Mariei Antonia Povestea Dariei Povestea lui Matei Adrian
Povestea lui Robert Povestea Gabrielei Povestea Madalinei
Povestea micutei Sara Povestea lui Stefanel Povestea lui Alex
Povestea lui Rares Marian Povestea lui Alex Viorel Povestea Anei Maria
Povestea lui Teodor Povestea lui Alex Gemenii Adrian si Ionut
Povestea Mariei Andreea Povestea lui Alexandru Povestea lui Adrian
Povestea Nicoletei Povestea lui George Povestea Cristinei
Povestea Ioanei Alexandra Povestea lui Madalin Povestea lui Oswald
 
Povestea lui Alexu Povestea lui Vladut  Povestea lui David Marian
Povestea lui Costin Andrei Povestea Elenei Roberta Povestea lui Bruno si Marco
Povestea Catalinei Florina Povestea lui Florinel Povestea lui Friedrich Alex
Antonia
Povestea Antoniei Povestea lui Abu  Povestea lui Mihai Ricardo
Erika  povestea anei rut Erika
Povestea Erikai  Povestea Anei-Rut  Povestea Madalinei si a lui Mario
Larisa Gabriela Povestea lui Toni luca-andrei
Povestea Larisei Gabriela Povestea lui Toni Povestea lui Luca Andrei